serendipity=the phenomenon of making lucky discoveries by chance
fenomenul prin care cineva face o descoperire norocoasa accidental, prin hazard, mai ales fiind antrenat intr-o cautare total diferita-as adauga eu la definitia termenului din limba engleza.
cuvantul are origine persana, si exact acesta este sensul lui in engleza.sa-mi fie cu ierate, eu nu am gasit un cuvant corespondent in limba romana, si de aceea am incercat o traducere frazica.
serendipity este sentimentul pe care eu l-am incercat/simtit atunci cand am ajuns in india.pentru ca pornind in cautarea unui cu totul alt tel si de pe cu totul alte premize, am descoperit ceva absolut incantator si de neimaginat nu numai despre india, dar si desprelume in general si despre mine in special.
eu nu am descoperit india pliantelor turistice lucioase si in culori tipatoare, nici macar cea a romanelor despre British Raj si nici cea a oamenilor la limita subzistentei care fac baie goi in Gange.mai curand am descoperit o indie clara cromatic, un pastel in culori subtile.zicala conform careia daca ajungi in india, ori o iubesti, ori o urasti, este profund adevarata.am urat india la inceputul sederii mele acolo si am plecat iubind-o nespus si promitandu-mi ca nu voi lasa sa treaca aceasta viata fara sa o revad.
india este miros de condimente acru-taios-dulceag si iute, pe care nu il mai poti uita vreodata.este bucuria culorilor si triumful naturii.eu cred ca india nu a fost niciodata cucerita de englezi.ea s-a lasat cucerita, i-a amagit cu supunerea ei, dar pozitile nu au fost si nu vor fi vreodata intre europeni si indieni de subordonare a indiei catre batranul continent alb.india ne priveste cu ingaduinta cunoasterii intelepciunii supreme.noi nu suntem invingatori in ochii ei, ci doar oameni care nu ne-am gasit calea.
caci forma nu difera de vid
si vidul nu difera de forma
forma e vid, si vidul e forma
nu exista adevar al suferintei
al cauzei suferintei, al incetarii suferintei
nu exista nici intelepciune, nici realizare
pentru ca nu e nimic de realizat.
in india am simtit pentru prima data ca timpul nu are semnificatie, iar goana mea zilnica a devenit o plimbare relaxata.nu stim sa ne bucuram de placerile mici ale vietii, nu stim sa simtim viata.sau am stiut, dar am uitat.
india te obliga sa ai o retrospectiva a propriei vieti, si ceeea ce vezi, s-ar putea sa nu iti placa.credinta de regula sse pierde atunci cand mediul in care traim nu este incarcat de spiritualitate.ne-am uitat ritualurile si sacrul.ei bine, india mi le-a reamintit.
am plecat initial pentru 10 zile.am ramas 20, ultimele 10 pe cheltuiala mea.de multe ori m-am gandit ca ar fi trebuit sa raman acolo, dar din pacate eu am ajuns in india prea tarziu.pana la urma,cate noi inceputuri poate avea un om in viata?
marți, 11 ianuarie 2011
a passage to india (1)
cand mi s-a spus de la firma ca ma vor trimite in india la bombay pentru 10 zile initial mi s-a parut o eroare.nu eram singura care ar fi putut sa se descurce in engleza.mai tarziu am realizat ca m-au trimis pentru ca ceilalti au stiut cum sa se eschiveze, ca ceea ce mie mi se parea o experienta cu iz de aventura, altora le aparea drept o nebunie.pe scurt, eram singura inconstienta.
socul a inceput cand mi s-a pus in vedere sa imi fac vaccinul contra malariei.aha, deci aveam nevoie de asa ceva, inceputul era promitator.
totusi, cum apare india in ochii unui european?tot ce pot sa spun este ca o impresie iti formezi despre ea atunci cand esti departe si o alta atunci cand reusesti sa o vezi..totusi,in mod paradoxal concluzia ramane acceasi.
"estul si vestul sunt doua conceptii ce nu vor converge niciodata" spune un personaj al romanului pe care l-am parafrazat in titlu.roman care alaturi de film mi-au stat in minte de cand am aflat vestea plecarii si pana am ajuns, moment in care am uitat si de film si de toate si m-am intrebat numai:ce Dumnezeu caut eu aici, unde mi-a fost mintea si in ce m-am bagat?
nu m-am intors din india nici convertita la buddhism, nici iluminata, nici cu aventuri deosebite.dar am ramas de atunci cu un parfum al amintirilor atat de profund, incat tot ce stiu este ca trebuie sa mai ajung in aceasta viata macar o data.india este o calatorie pentru simturi si spirit.
socul a inceput cand mi s-a pus in vedere sa imi fac vaccinul contra malariei.aha, deci aveam nevoie de asa ceva, inceputul era promitator.
totusi, cum apare india in ochii unui european?tot ce pot sa spun este ca o impresie iti formezi despre ea atunci cand esti departe si o alta atunci cand reusesti sa o vezi..totusi,in mod paradoxal concluzia ramane acceasi.
"estul si vestul sunt doua conceptii ce nu vor converge niciodata" spune un personaj al romanului pe care l-am parafrazat in titlu.roman care alaturi de film mi-au stat in minte de cand am aflat vestea plecarii si pana am ajuns, moment in care am uitat si de film si de toate si m-am intrebat numai:ce Dumnezeu caut eu aici, unde mi-a fost mintea si in ce m-am bagat?
nu m-am intors din india nici convertita la buddhism, nici iluminata, nici cu aventuri deosebite.dar am ramas de atunci cu un parfum al amintirilor atat de profund, incat tot ce stiu este ca trebuie sa mai ajung in aceasta viata macar o data.india este o calatorie pentru simturi si spirit.
marți, 4 ianuarie 2011
eclipse
mereu am auzit comentandu-se indelungat despre efectele eclipselor, dar multa vreme am refuzat sa ma opresc pentru o clipa pentru a cugeta daca exista un sambure de adevar sau nu.mereu am fost prea ocupata, mereu era ceva mai important de facut-desigur, atat de important incat acum ma face sa zambesc.
astazi a fost o eclipsa.inaintea ei, in urma cu 12 ani, o alta, careia la vremea respectiva nu i-am acordat nici un pic de atentie.
totusi, ce mi s-a inatmplat acum 12 ani?acum, cand incerc sa imi reamintesc ceva, imi dau seama ca da, in acea perioada s-au pus bazele multor inceputuri si a tot asa de multe sfarsituri.mai mult, am fost canalizata pe un drum pe care l-am avut de ispasit multa vreme.
se spune ca efectele unor astfel de eclipse se fac simtite inca 6 luni, aproape un an de la data producerii.
primele evenimente intradevar schimbatoare de destin in viata mea in acel an s-au produs.ele m-au condus spre o cale pe care nu as fi gandit ca as fi putut sa o aleg, mai mult, realizez ca m-au schimbat total, m-au facut ca in decurs de un an de zile sa renunt la anumite principii si sa imbratisez altele noi.unele bune, aletle mai putin bune.probabil ca asa trebuia sa fie.de fapt, asta e marea problema in viata, ca lucrurile nu sunt asa cum vrem noi, ci asa cum trebuie sa fie, pe un drum de mult scris si pe care, indiferent ce am face, ne este harazit sa mergem pana la capat.
nu imi este teama de eclipse.chiar daca mi-ar fi, nu as putea schimba lucrurile cu nimic.imi este numai teama ca inaintez mult prea incet pe drumul meu, si ca cel mai mare obstacol al meu sunt eu insami.
astazi a fost o eclipsa.inaintea ei, in urma cu 12 ani, o alta, careia la vremea respectiva nu i-am acordat nici un pic de atentie.
totusi, ce mi s-a inatmplat acum 12 ani?acum, cand incerc sa imi reamintesc ceva, imi dau seama ca da, in acea perioada s-au pus bazele multor inceputuri si a tot asa de multe sfarsituri.mai mult, am fost canalizata pe un drum pe care l-am avut de ispasit multa vreme.
se spune ca efectele unor astfel de eclipse se fac simtite inca 6 luni, aproape un an de la data producerii.
primele evenimente intradevar schimbatoare de destin in viata mea in acel an s-au produs.ele m-au condus spre o cale pe care nu as fi gandit ca as fi putut sa o aleg, mai mult, realizez ca m-au schimbat total, m-au facut ca in decurs de un an de zile sa renunt la anumite principii si sa imbratisez altele noi.unele bune, aletle mai putin bune.probabil ca asa trebuia sa fie.de fapt, asta e marea problema in viata, ca lucrurile nu sunt asa cum vrem noi, ci asa cum trebuie sa fie, pe un drum de mult scris si pe care, indiferent ce am face, ne este harazit sa mergem pana la capat.
nu imi este teama de eclipse.chiar daca mi-ar fi, nu as putea schimba lucrurile cu nimic.imi este numai teama ca inaintez mult prea incet pe drumul meu, si ca cel mai mare obstacol al meu sunt eu insami.
duminică, 2 ianuarie 2011
moenchagen
am ajuns prima data in moenchagen in august 2006.am asteptat in gara cuminte sa vina trenul, un expres intern, ostseebahn, m-am urcat, am coborat in statia-destinatie, si m-am simtit la capatil lumii.
daca te invata ceva cu adevarta o calatorie, este ca te face sa descoperi cine esti.cum te comporti in situatii exceptionale, tu, a carui viata a fost atat de obisnuita pana acum?te simti singur, te simti stapan pe tine, sau poate pentru prima data te simti liber?
faptul ca te afli intr-un loc in care nimeni nu te cunoaste, nimeni nu te poate ajuta, cum te va determina sa te comporti?poate mai plin de incredere in tine ca niciodata.
se vedeau lanurile de flaorea soarelui si de rapita, dreptunghiuri imense si perfecte de galben si de verde.undeva, in capatul soselel, tinta calatoriei, karl's erlebnishof,
karl's erlebnishof este un mic paradis al copiilor si al adultilor.un fel de balci, un targ de produse.de fapt, un mod de viata in zona rurala de nord.acel mod de viata care sa iti induca ideea de simplitate, de linii clare.
este paradisul capsunilor, cele care se afla si pe sigla.acolo am mancat cele mai bune tarte cu capsuni, asezata pe o banca de lemn,.era atat de cald, eu plecasem cam gros imbracata caci inca nu ma obisnuisem cu aerul umed din nord, dar nu-mi pasa.nu avea cum sa imi pese cum sunt imbracata intr-un loc in care simplitatea era ridicata la rang de ordine.femeia care fusesem in urma cu numai doua luni ar fi fost ridicola acolo.
as fi vrut sa cumpar tot ce vedeam, obiectele marinaresti, vesela cu motive de capsuni, figurinele -gnomi de pus pe pervazul ferestrelor.am renuntat, unde sa le fi pus?eu nu aveam inca o casa a mea.
vizita mea acolo mi-a adus mult aminte de copilarie, cand mergeam cu ai mei in vacanta, de mirosul campului care se simtea prin geamul intredeschis al masinii.pe atunci aveam planuri simple, din pacate se complicasera o data cu trecerea vremii tot mai mult.mi-am spus ca poate ar fi timpul sa renunt la ele, si sa imi readuc aminte cum fusesera ele la inceput.
am incercat sa imi reamintesc ce imi dorisem atunci cand eram mica.sa am o casa de vacanta, asta imi dorisem.
m-am intors in moenchagen sa prind ultimul tren spre R.si mi-am dorit nebuneste sa pot ramane intr-un astfel de loc toata viata.nu mai doream orasul, nu mai doream cariera sau bani.doar linistea pe care un astfel de loc parea ca mi-o promite.
dorinta mi s-a indeplinit, un an mai tarziu, dar legata de alt loc, alte circumstante, si alt barbat.dar asta este o alta poveste.
daca te invata ceva cu adevarta o calatorie, este ca te face sa descoperi cine esti.cum te comporti in situatii exceptionale, tu, a carui viata a fost atat de obisnuita pana acum?te simti singur, te simti stapan pe tine, sau poate pentru prima data te simti liber?
faptul ca te afli intr-un loc in care nimeni nu te cunoaste, nimeni nu te poate ajuta, cum te va determina sa te comporti?poate mai plin de incredere in tine ca niciodata.
se vedeau lanurile de flaorea soarelui si de rapita, dreptunghiuri imense si perfecte de galben si de verde.undeva, in capatul soselel, tinta calatoriei, karl's erlebnishof,
karl's erlebnishof este un mic paradis al copiilor si al adultilor.un fel de balci, un targ de produse.de fapt, un mod de viata in zona rurala de nord.acel mod de viata care sa iti induca ideea de simplitate, de linii clare.
este paradisul capsunilor, cele care se afla si pe sigla.acolo am mancat cele mai bune tarte cu capsuni, asezata pe o banca de lemn,.era atat de cald, eu plecasem cam gros imbracata caci inca nu ma obisnuisem cu aerul umed din nord, dar nu-mi pasa.nu avea cum sa imi pese cum sunt imbracata intr-un loc in care simplitatea era ridicata la rang de ordine.femeia care fusesem in urma cu numai doua luni ar fi fost ridicola acolo.
as fi vrut sa cumpar tot ce vedeam, obiectele marinaresti, vesela cu motive de capsuni, figurinele -gnomi de pus pe pervazul ferestrelor.am renuntat, unde sa le fi pus?eu nu aveam inca o casa a mea.
vizita mea acolo mi-a adus mult aminte de copilarie, cand mergeam cu ai mei in vacanta, de mirosul campului care se simtea prin geamul intredeschis al masinii.pe atunci aveam planuri simple, din pacate se complicasera o data cu trecerea vremii tot mai mult.mi-am spus ca poate ar fi timpul sa renunt la ele, si sa imi readuc aminte cum fusesera ele la inceput.
am incercat sa imi reamintesc ce imi dorisem atunci cand eram mica.sa am o casa de vacanta, asta imi dorisem.
m-am intors in moenchagen sa prind ultimul tren spre R.si mi-am dorit nebuneste sa pot ramane intr-un astfel de loc toata viata.nu mai doream orasul, nu mai doream cariera sau bani.doar linistea pe care un astfel de loc parea ca mi-o promite.
dorinta mi s-a indeplinit, un an mai tarziu, dar legata de alt loc, alte circumstante, si alt barbat.dar asta este o alta poveste.
cand incepe o calatorie?
incepe oare o calatorie atunci cand iti cumperi un bilet spre o destinatie oarecare?sau ea incepe atunci cand, evenimente pe care nu le-ai putea anticipa, se produc, intervin ca un vartej in viata ta, si incep sa te schimbe, sa te transforme in omul in care trebuie sa devii?
acest blog este povestea calatoriilor mele.atat a celor din fotoilu, cat si a celor care mi-au purtat pasii prin locuri ce nu le-as fi imaginat.dar, mai mult decat toate, este povetea a ceea ce am devenit eu astazi, si poate a ceea ce voi deveni candva.
acest blog este povestea calatoriilor mele.atat a celor din fotoilu, cat si a celor care mi-au purtat pasii prin locuri ce nu le-as fi imaginat.dar, mai mult decat toate, este povetea a ceea ce am devenit eu astazi, si poate a ceea ce voi deveni candva.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)