moenchagen

am ajuns prima data in moenchagen in august 2006.am asteptat in gara cuminte sa vina trenul, un expres intern, ostseebahn, m-am urcat, am coborat in statia-destinatie, si m-am simtit la capatil lumii.
daca te invata ceva cu adevarta o calatorie, este ca te face sa descoperi cine esti.cum te comporti in situatii exceptionale, tu, a carui viata a fost atat de obisnuita pana acum?te simti singur, te simti stapan pe tine, sau poate pentru prima data te simti liber?
faptul ca te afli intr-un loc in care nimeni nu te cunoaste, nimeni nu te poate ajuta, cum te va determina sa te comporti?poate mai plin de incredere in tine ca niciodata.
se vedeau lanurile de flaorea soarelui si de rapita, dreptunghiuri imense si perfecte de galben si de verde.undeva, in capatul soselel, tinta calatoriei, karl's erlebnishof,
karl's erlebnishof este un mic paradis al copiilor si al adultilor.un fel de balci, un targ de produse.de fapt, un mod de viata in zona rurala de nord.acel mod de viata care sa iti induca ideea de simplitate, de linii clare.
este paradisul capsunilor, cele care se afla si pe sigla.acolo am mancat cele mai bune tarte cu capsuni, asezata pe o banca de lemn,.era atat de cald, eu plecasem cam gros imbracata caci inca nu ma obisnuisem cu aerul umed din nord, dar nu-mi pasa.nu avea cum sa imi pese cum sunt imbracata intr-un loc in care simplitatea era ridicata la rang de ordine.femeia care fusesem in urma cu numai doua luni ar fi fost ridicola acolo.
as fi vrut sa cumpar tot ce vedeam, obiectele marinaresti, vesela cu motive de capsuni, figurinele -gnomi de pus pe pervazul ferestrelor.am renuntat, unde sa le fi pus?eu nu aveam inca o casa a mea.
vizita mea acolo mi-a adus mult aminte de copilarie, cand mergeam cu ai mei in vacanta, de mirosul campului care se simtea prin geamul intredeschis al masinii.pe atunci aveam planuri simple, din pacate se complicasera o data cu trecerea vremii tot mai mult.mi-am spus ca poate ar fi timpul sa renunt la ele, si sa imi readuc aminte cum fusesera ele la inceput.
am incercat sa imi reamintesc ce imi dorisem atunci cand eram mica.sa am o casa de vacanta, asta imi dorisem.
m-am intors in moenchagen sa prind ultimul tren spre R.si mi-am dorit nebuneste sa pot ramane intr-un astfel de loc toata viata.nu mai doream orasul, nu mai doream cariera sau bani.doar linistea pe care un astfel de loc parea ca mi-o promite.
dorinta mi s-a indeplinit, un an mai tarziu, dar legata de alt loc, alte circumstante, si alt barbat.dar asta este o alta poveste.